luni, 15 iunie 2015

Despre scopul vietii

Vreau sa spun limpede, raspicat, fara echivoc, ca viata nu are niciun scop.

Inainte sa va apuce mila va zic ca nu sunt intr-o depresie, nu am ganduri depresive, etc. Ma simt chiar foarte bine, ma simt norocos de a fi in viata. Motivele acestei stari de spirit fericite le voi prezenta mai jos, pana atunci, sa vedem de ce viata nu are rost.

Totul tine de cat de bine putem analiza lucrurile din jurul nostru.

Unii sunt foarte agitati ca au un deadline presant si trebuie neaparat sa termine proiectul ca daca nu, nu iese bine KPI-ul departamentului (KPI = key performance indicator = indicatori de performanta stabiliti de administratori pentru a atinge tintele de profit cerute de actionari).

Unii sunt entuziasmati de gandul ca mai sunt doua saptamani si merg la mare in concediu.

Altii asteapta sa mai treaca doua luni ca sa stranga niste bani sa isi poata cumpara aparatul de fotografiat DSLR XYZ.

Altii de-abia asteapta sa ajunga acasa sa mai citeasca un capitol din faimoasa carte WXY.

Unii se bucura ca fetita lor a facut primii pasi.

Unii isi freaca mainile de bucurie la gandul ca Ponta e pe faras pentru ca stiu ca le va veni randul sa fie numiti in functii in noul guvern.

Etc.

Am dat exemple de mai multe tipuri de activitati care ii fac pe oameni sa simta ca au un scop: materialiste, care tin de lumea ideilor, care tin de satisfactia profesionala, de familie, de statut social. Sunt si alte categorii de activitati care ii motiveaza pe oameni sa mearga inainte.

....dar sunt iluzii. Toate aceste activitati creeaza iluzia unui scop.

De fapt, toate aceste activitati au un singur efect: secreta placere in creier.

Este atat de simplu, atat de putin, atat de sec.

Oamenii sunt niste auto-dresori. Daca dresorul de la circ il pune pe caine sa faca cine stie ce giumbuslucuri si reuseste asta dandu-i cate un cub de zahar cand face ce trebuie si eventual dojenindu-l cand greseste, omul ce face cu el insusi pentru a merge inainte in viata este sa se supuna diverselor activitati care au ca efect secretia de hormoni ai placerii, adica autoadministrandu-si cate un "zaharel" cand isi atinge obiectivul.

Obiectivul este de fapt "zaharelul".

Vrei sa te duci in concediu la mare? Strangi bani, iti cumperi slipi, haine, iti faci planuri. Toate astea te fac sa te simti bine, sa fii entuziasmat, sa astepti ceva. Concediul propriu-zis este mult mai putin interesant decat asteptarea de a veni momentul concediului iar asta nu o zic eu, o zic studii psihologice. Placere adevarata ai cateva zile, dupa care deja constientizarea faptului ca ti-ai atins obiectivul si a faptului ca la un moment dat te vei intoarce la munca vor diminua semnificativ placerea.

Veti spune: "Bine, Marius, sa zicem ca e asa dar nu poti sa nu recunosti ca scopul vietii, macar daca nu e multe altele, este acela de a se reproduce".

Fals!

Scopul vietii nu este de a se reproduce. Reproducerea este doar o caracteristica (foarte importanta de altfel) a fiintelor vii. Daca fiintele vii nu ar avea aceasta abilitate incredibil de ambitioasa pur si simplu ar inceta sa mai existe. La scara a milioane de ani, toti cei care nu au fost suficient de adaptati conditiilor de mediu au murit, pur si simplu. Au disparut ca dinozaurii.

Foarte important! Daca va intoarceti la baza, veti vedea ca de fapt si reproducerea are exact acelasi efect: secreta placere in creier.

Orgasmul, dragostea, zambetul unui bebelus, imbratisarea, sarutul, mangaierea, etc. toate creeaza placere.

De fapt reproducerea este privilegiata din punctul asta de vedere. Cele mai mari placeri de pe lumea asta sunt rezervate reproducerii.

Dar atat.

Si atunci veti spune "Da, Marius, deci, intr-o propozitie, ce spui tu este ca scopul vietii este fericirea".

Da. Daca vreti, puteti pune asa problema. DAR AICI AJUNGEM LA ESENTA VIETII, ZIC EU. Acesta este motivul pentru care ma simt norocos ca traiesc.

Dupa cum am aratat mai sus, viata in sine se reduce pentru cel care o traieste la placere.

Spuneti-mi voi ce sens are sa traiesti pentru a secreta niste mililitri de endorfina, dopamina, oxitocina? Este un lucru steril.

Mai este insa o sursa foarte importanta de placere pe care nu am prezentat-o care, dupa mine, este cheia: BINELE FACUT ALTORA.

Cand faci cuiva un bine iti iei si tu doza de dopamina, isi ia si persoana respectiva doza de placere.

Poate tu ai un atac cerebral sau un accident sau pur si simplu mori. Urmele placerii din creierul tau dispar o data cu tine pe vecie.

PLACEREA DIN CREIERUL CELORLALTI INSA RAMANE. Placerea pe care ai dat-o celorlalti va continua sa ii miste mult dupa ce tu nu mai existi.

De asta scopul nu poate fi reproducerea. Ce se intampla daca esti infertil? Sau daca moare copilul la nastere? Sau daca moare copilul la 30 de ani?

Nu poti sa spui ca ai facut ceva, ca ai lasat ceva in urma ta in aceste situatii.

Daca ai reusit insa sa lasi in urma ta idei, amintiri, lucruri care vor secreta placere in creierul oamenilor mult timp dupa ce tu nu mai existi atunci cu adevarat poti sa spui ca ai trait.

Asta e. Egoistii, chiar daca nu isi dau seama, nu au niciun rost pe lumea asta.

Altruismul este cheia.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Primul post inteligent de pe acest blog.