sâmbătă, 26 septembrie 2015

Echilibristica

Iar Romania este in situatia de a juca la doua capete, intre SUA si Germania.

Motivul pentru care avem nevoie de americani este sa ne apere de rusi.

In momentul de fata rusii nu mai sunt un pericol pentru noi. Din punct de vedere energetic stam bine, din punct de vedere militar avem scutul de la Deveselu, trupe pe teritoriul nostru.

Rusii din stadiul de marele urs au ajuns in stadiul de hiena. Bantuie pe la marginea taberei, asteptand sa se stinga focul ca sa poata intra sa fure niste mancare, eventual o gaina, un purcel. Cat timp focul arde (americanii sunt aici), hienele nu ne vor face rau, decat marginal.

Apoi avem nevoie de Germania. Se creeaza SUE, o entitate care atunci cand se va naste va fi cea mai mare forta economica din lume.

Daca vrem sa fim bagati in seama va trebui sa ne intelegem bine cu Germania. Nu avem de ales.

Americanii trag spre interesele lor, Germania (SUE) spre interesele ei.

E interesant de vazut si momentul cand se va infiinta armata Uniunii Europene. Cadrul de securitate in Europa dupa ce tarile europene au fost devastate de al doilea razboi mondial a fost asigurat de SUA prin NATO, ca sa contracareze influenta URSS.

Acum ca Europa devine tot mai mare, va veni si momentul cand americanii isi vor lua mana de pe noi si NATO cel mai probabil se va desfiinta.

Momentul acesta ar putea fi cand Rusia va ataca o tara baltica si americanii nu vor interveni.

Apoi mai avem si problemele cu refugiatii si cu Volkswagen. Uniunea Europeana este atacata din doua parti.

Situatia este complicata.

Intr-un fel, Romania are o pozitie buna. SUA are nevoie de noi pentru a isi asigura prezenta in regiune. Apartenenta la UE ne ofera ocazia sa participam la tot ce inseamna SUE atat timp cat nu facem prostii prea mari.

Va dati seama ca ultimele lucruri de care avem nevoie acum sunt coruptia si euroscepticismul!

Niciun comentariu: