duminică, 23 octombrie 2016

Perfect storm

Criza dotcom a avut loc in perioada 1999-2001. Ce s-a intamplat atunci? Practic s-a spart bula creata de entuziasmul aparitiei internetului. Orice website care venea cu o idee cat de cat interesanta devenea foarte scump foarte repede dar valoarea intrinseca a lor era extrem de scazuta (in afara de niste servere si eventual niste mici venituri nu produceau nimic). La un moment dat piata si-a dat seama de asta si a avut loc o criza.

Putem spune asadar ca doar cu cativa ani inainte de 2001 internetul a inceput sa isi faca simtita prezenta in economia mondiala. Daca ne gandim la Skype, de exemplu, aplicatia a fost creata in 2003. Genul acesta de aplicatii care permiteau comunicarea prin internet au adus avantaje enorme. Acum echipele puteau fi distribuite la nivel global, singurul impediment fiind diferenta de fus orar. A aparut outsourcing-ul deci firmele puteau acum sa isi reduca costurile externalizand anumite procese in zone ale lumii unde salariile erau mai mici. Plus multe alte dezvoltari tehnologice care au imbunatatit procesele de productie, le-au automatizat, le-au facut mai sigure si mai eficiente.

Toata aceasta evolutie tehnologica incepuse deja sa isi faca simtite efectele dar a venit apoi criza din 2008. Bula imobiliara din SUA s-a spart si a adus cu sine un crah la nivel global, panica totala in piete, banii devenisera foarte scumpi, nimeni nu mai avea chef sa riste.....stim foarte bine ce s-a intamplat.

Statele si bancile centrale au fost astfel nevoite sa ia tot felul de masuri pentru a face cumva ca economiile sa nu intre in colaps cum s-a intamplat in 29-33 asa ca au pompat miliarde si miliarde de dolari in piete. Au facut asta timp de multi ani de zile cu efecte relativ limitate.

Problema este ca in tot acest timp tehnologia avansa tot mai mult. Procesele tehnologice deveneau tot mai eficiente, costurile tot mai mici deci o presiune dezinflationista puternica. Statele si bancile centrale au fost insa prinse pe picior gresit. Daca ar fi fost vremuri normale poate ca ar fi luat alte masuri, poate ca ar fi urmarit ca acest proces de dezinflatie sa fie lasat incetul cu incetul sa isi faca simtite efectele. Statele insa nu au putut superviza un astfel de proces pentru ca ele erau ocupate pana peste cap cu asa zisa "revenire din criza".

Si au tot pompat bani si au tot pompat bani si apoi au redus dobanzi si au redus si mai mult dobanzi pana le-au adus in teritoriu negativ si au facut tot felul de alte lucruri incercand sa aduca lucrurile la starea initiala dar, intre timp.....ce sa vedeti?.....lumea s-a schimbat.

Bancile centrale au fost prinse complet in ofsaid. Se luptau sa readuca o realitate care nu mai poate exista. Cu atata tehnologie in jur economia mondiala nu mai poate fi cum era inainte de 2008.

E de asteptat deci sa ne loveasca o noua criza cat de curand. E limpede ca asa nu se mai poate continua. Plus ca China este intr-o situatie deloc placuta in care modelul ei economic de zeci de ani nu mai este viabil.

Avem conditii pentru un "perfect storm".

Niciun comentariu: